Studiul analizează evoluţia sociologiei culturii de masă în România Socialistă, de la stabilirea disciplinei, în anii ’60, ca un instrument ştiinţific pentru formularea şi implementarea politicilor culturale (producerea hegemoniei), la posibilitatea articulării unui discurs critic faţă de bazele culturale ale consimţământului, în anii ’70 şi ’80. În prima parte, se reconstruieşte contextul în care s-au configurat disciplina şi dezbaterile iniţiale cu privire la relaţia sociologului cu obiectul său de studiu. În cea de a doua parte, se examinează două versiuni ale abordării „sistemice” în sociologia culturii de masă şi a comunicaţiilor de masă, în special modul în care acestea au conceptualizat constrângerea şi consimţământul. În ultima parte a articolului sunt analizate studii sociologice empirice din anii ’70, care tratează problema hegemoniei.

       Cuvinte-cheie: sociologia culturii de masă, hegemonie culturală, teoria sistemelor, studii empirice ale culturii de masă în anii 1970 în România.

Intreg articolul