Articolul îşi propune să dezbată premisele formulate de Coleman (1990) despre relevanţa şi reflexivitatea cunoaşterii sociologice asupra dezvoltării sociale a societăţii contemporane. Provocările „noii structuri sociale” au dedicat aşa-numita „societatea cunoaşterii”, în cadrul căreia cunoaşterea ştiinţifică modelează indivizii, dezvoltările sociale, instituţiile, dar, mai ales, riscurile sociale care sunt generate de inovaţiile recente ale ştiinţei şi tehnologiei. Semnificaţia socială a temei articolului consistă în răspunsul la întrebarea: Care este tipul de cunoaştere sociologică cel mai potrivit pentru actuala construcţie socială în România? Ipoteza acestui articol este că sociologia, prin intermediul producţiei sale ştiinţifice, nu poate, în acest moment să contribuie la aplicabilitatea rezultatelor ştiinţifice din cauza lipsei unei audienţe academice şi extra-academice cu adevărat interesată de aceste rezultate. Argumentele pe care le urmărim conţin, pe de o parte, explicaţii critice despre problemele actuale ale „societăţii cunoaşterii” (Coleman,1990) sau ale „societăţii riscului” (Beck, 1986) şi, pe de cealaltă parte, se referă la relevanţa producţiei ştiinţifice a sociologiei în cadrul „societăţii reflexive”(Giddens, 1990). Articolul include, de asemenea, referinţe la „diviziunea muncii sociologice” (Burawoy, 2004) care introduce o perspectivă critică asupra ideii de „sociologie publică românească” în cadrul societăţii postcomuniste. Din perspectivă epistemologică, interesul acestei analize este de a explora concepte precum „internaţionalizarea” sau „instituţionalizarea” sociologiei după 1989, dar şi formularea de explicaţii despre provocările noii societăţi a cunoaşterii, precum şi răspunsurile formulate de sociologi.

                Cuvinte-cheie: sociologie românească, societatea cunoaşterii, diviziunea muncii, circulaţia ideilor, postcomunism.

 Intreg articolul