Nr. 5-6-2021-3

REZUMAT

 

Studiul are la bază analiza calitativă a datelor obținute din 23 de interviuri realizate cu femei devenite mame pe perioada detenției, aflate în Penitenciarul Târgșor (singurul penitenciar de femei din Romania), interviuri realizate în decursul anului 2018. Plecând de la descrierea provocărilor traseului lor execuțional, rezultatele dezvăluie nu numai condițiile de locuit, hrana și asistența medicală oferită gravidelor și mamelor care își cresc copilul în secția special amenajată în interiorul unității, ci și efectele perverse ale legislației în vigoare. Pentru a evita contactul noului născut cu mediul carceral, Codul de Procedură Penală permite mamei să-și întrerupă executarea pedepsei pentru creșterea în libertate a acestuia până la vârsta de un an (art. 589 și 592), punând-o în fața tentației de a procrea din nou pentru a-și amâna întoarcerea în penitenciar cu fiecare sarcină dusă la termen. Alte aspecte rezultate în urma cercetării se referă la influența sistemului asupra deciziilor personale, neîncrederea mamei încarcerate în instituțiile statului și lipsa unor beneficii și servicii de suport gândite special pentru protecția copiilor cu părinți încarcerați și pentru îngrijitorii acestora.

Cuvinte-cheie: sistemul penitenciar românesc, întreruperea executării pedepsei, secția Mama și copilul, maternitate în penitenciar, copii de scuză.

Intreg articolul