REZUMAT

ȘCOALA GUSTI ȘI MONOGRAFIILE PE PROBLEME

Materialul prezentat aici face parte dintr-o cercetare doctorală mai amplă. Articolul reexaminează originea în cadrul Școlii Gusti a metodei cercetării monografice axate pe probleme, contestând o eroare istoriografică perpetuată timp de decenii. Pornind de la studiul lui Pompiliu Caraioan din 1971, inițierea acestei metode a fost atribuită lui Anton Golopenția. Bazându-se pe corespondența dintre Golopenția și Cornel Grofșorean, articolul stabilește că metoda centrării cercetării monografice pe probleme sociale specifice a apărut, de fapt, în mod independent în cadrul Institutului Social Banat-Crișana. Dovezile cronologice și textuale arată că Grofșorean implementase deja această abordare în campanii precum cea de la Belinț (1934), anterior oricărui contact cu Golopenția. Monografia axată pe probleme a fost modelată în principal de viziunea pragmatică și intervenționistă a lui Grofșorean, reprezentând nu o deviere cauzată de limitări, ci o inovație epistemologică deliberată, menită să răspundă unor realități sociale urgente. Prin restabilirea paternității intelectuale, acest studiu perimează orice referință viitoare la interpretarea lui Caraioan și îi redă lui Cornel Grofșorean locul cuvenit ca adevărat arhitect al uneia dintre cele mai importante inovații metodologice din sociologia românească interbelică. Discursul împletește reflecția personală, biografia și critica epistemologică, evidențiind interacțiunea dintre totalitarism, politică academică și evoluție metodologică.

Cuvinte-cheie: Școala Gusti, Anton Golopenția, Cornel Grofșorean, monografiile pe probleme, deconstrucție.

Intreg articolul